Simona Halep (nr. 7 WTA) va fi întâmpinată, luni, 15 iulie, de la ora 17:00, în Salonul Oficial al aeroportului Henri Coandă, anunță Ministerul Tineretului și al Sportului, printr-o postare pe pagina oficială de Facebook.
Sportiva din Constanța a obținut o performanța uriașă la Wimbledon, reușind să cucerească trofeul probei individuale feminine, după ce a învins-o, în finala de sâmbătă, 13 iulie, pe americanca Serena Williams, cu scorul de 6-2, 6-2. Ca de fiecare dată, la aeroport o vor aștepta nu doar oficiali, ci și oameni simpli care vor să o felicite.
Simona Halep a avut un parcurs impresionant de-a lungul turneului de Grand Slam, ea învingând nume mari precum Aliaksandra Sasnovich, Mihaela Buzărnescu, Victoria Azarenka, Cori Gauff, Shuai Zhang, Elina Svitolina și Serena Williams.
Trofeul de la Wimbledon este al doilea titlu de Grand Slam obținut de Simona Halep. Primul este trofeul de la Roland Garros, din anul 2018, atunci când a întâlnit-o, în finală pe Sloane Stephens, pe care a învins-o cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1.
Simona a fost așteptată în Salonul Oficial al aeroportului Henri Coandă și la revenirea de la Roland Garros, din 2018.
Simona Halep este așteptată să ajungă în România, luni, 15 iulie, la ora 17:00.